Femeii pe care o știam sorbită la o cafea fierbinte
îi studiam sprâncenele,
în tăcerea confidențială pe care o păstram fiecare
mă urmărea cu ochii aproape subordonați
unui gând aflat dincolo de ei,
nimicul din priviri se risipea ca puful de păpădie
pe trupul mângâiat de dorințe topite-n cuvinte.

în peisajul din visele noastre
se nasc imaginile care-și caută locul,
o lume lipsită de identitate
care se ondulează-n printre stâlpii infamiei
și nu izbutește să se impună
ca o femeie apăsată de trăiri false
ce nu reușește să pășească înainte.

Drumul spre orizontul îndepărtat
își vede în oglinda cerului norii negri
grindina care urmează să cadă
va limpezi scena pe care o să joace
actorii altui timp.