îmi dai căldură sufletească-n rații
neînvelit de frunză-n toamna rece
tot văd o doamnă-n coasă, care trece
spre-a se tocmi pe-a mele respirații

i-aș sta în gât, de mine să-i se-aplece
nu vreau să-i intru nicidecum în grații
din viață-n miezul veșnicei migrații
o torn în plumb, așa poate-o să plece

am o relație mai specială
cu moartea clipei care va veni
leită-n nopțile de vis și fală

trecut secunda arde-a deveni
răpusă-n marea morții de-o rafală
ce nu conjugă verbul a fi