să desenăm păsări îmbrăcate în păsări
până într-un loc înghesuit sub unghie
unde oamenii au gust de apă plată
unde eu sunt cel mai ușor cuvânt de aruncat din lume
unde lupii se rușinează până devin câini
și tot așa în numele tatălui

ai urcat dezbrăcată până în a șaptea coastă
aveam încheieturile obosite
de la atâtea îmbrățișări
numai corbul de unică folosință
care și-a făcut cuib în auzul meu
a murit însfârșit și negru

era vineri în mintea ta iubito
frigul traversa încruntat litera 1 spre soare
un nicăieri plin de sânge
mă aștepta îmbrăcat în alb
gândeam puțin
monosilabic
așteptam să se întâmple încă o dată mâine
în ochiul tău pofticios și sălbatic
de sticlă

și ce dacă am tatuată în frunte singurătatea cifrei 1
nu am reușit niciodată să te privesc viclean
din spatele vitrinei
nu am purtat abatoarele în suflet
nu am grațiat păcatele vrabiei
sunt cel mai ruginit animal dintr-un perete
am picioarele nesătul de lungi
sunt culoarea care doare cel mai mult după împușcătură
urmează să devin puțin
să ating înălțimea nimicului
să rătăcesc prin el gândurile bune ale mamei

orașul care putrezea din toate blocurile
mi-a închis privirea
mi-a dezacordat mersul
mi-a spălat cearcănele cu apă de ploaie
m-a destrămat până la genunchi și a construit un alt om
cu zidurile delăsate înainte și înapoi
de astăzi

-- acesta este motivul pentru care ar trebui să mă iubești vinovat
de toate gropile--