Sunt la pământ,
frunzele cad umede,
e răcoare în pielea mea.
Nu găsesc viață în care să opresc și să spun
îmi ajunge cât am iubit.
Sunt tânără și oasele mele delicate
se leagănă ca niște pomi peste care vin ierni grele.

Femeia fantomă își împachetază sandwich-ul într-un ziar,
se ia scrisul pe pâine.

Mă uit în oglindă
mama s-a deghizat în mine,
am riduri frumoase
și unghile fac gropi în săpun.
Mă iubesc în fiecare dimineață când ceasul sună de ora șase.
E un frig care macină în același loc
o carne obosită.
Am cearcăne acoperite cu fond de ten
ce se imprimă pe un schelet viu și descompus până la ultima umezire.
Zâmbesc ca tine, mamă.

Ploaia asta acoperă orice-i cald.