fiecare zi cu tine pe mine mie mă răpea
alunecam insidios în trupuri goale în altcineva
nicio oglindă nu-mi mai amintea de mine cea de dinainte

îmi căutam reperele-n cuvinte le alegeam și încercam să văd
prin sticla lor dismorfă uitatul rost surpate cosmosuri
pe care azi cu greu le recunosc

celulele tale se impregnau într-ale mele mă somau mă sufocau m-anihilau
glasul tău imprimat pe retina mea răscolea indecent izvoarele
placentele reflex se lepădau comanda avortonii preluau

mă agățam de trunchiuri de stejar deszăpezite
scobeam la rădăcini să găsesc seve și-mi despuiasem unghii scrijelind
pe mucegaiul rânced din odăi

gesturile tale haotice precipitate arbitrare
împungeau coroane de spini
pe creștet viu supus agonizând

mă așezam la umbra crucii a amintirii
acolo poate aș fi dibuit cumva un chip de altădată
în imense pâlnii cerbii rătăcirea-și buciumau

vinete buzele tale din nou dictau
încovoiate sub hidoșenia unui eu diluat până la dispariție
scofâlcit sufletu-ți abdica



și-atunci am plăsmuit o poveste frumoasă
cu copii și cu zmei buni ce zboară pe vise cu plete din aur mătase buclată
și falduri din zâmbete-n veci nefurate... doar o poveste...