în dimineața aceea
(aveam încă o vârstă frumoasă)
am vrut s-aduc pe lume un poem
cu numele tău scris în partea stângă a cerului...
m-am întins cuminte pe masa cu schelet metalic
din încăperea văruită-n alb
mi-am agățat spaima pe peretele de vizavi
făcea ape ape ca o monalisă pictată ad-hoc
când îi schimbi unghiul de contemplare...
un dumnezeu mai mic de statură
și el în alb de la umeri până la poale
a scos bisturiul
și m-a despicat în două jumătăți
unite de același țipăt
care-a-nroșit pereții
INSTANTANEU...
celei din stânga i s-a făcut milă
de jumătatea din dreapta
iar jumătății din dreapta i s-a făcut rău
așa de rău
că nu și-a mai recunoscut geamăna
doar se zvârcolea după puiul ei de poem
în ce stol s-a rătăcit
cine îi va șterge cașul de la gură
cine-l va striga pe numele lui adevărat...
jumătaea cea milostivă i-ar fi sărit în ajutor
dar vorbele odată ieșite afară
se puneau între cauciucul mănușilor
și palmele înfierbântate
ca niște vipere se puneau
sugeau boabele de transpirație amară și caldă
iar mâinile se-ncleștau
gheare ascuțite și reci
ieșite din teacă...