Să-mi scot mâinile din buzunare
și într-un moment dintr-o zi fără căpătâi
câte-mi scapă mereu printre degete
sânii tăi să le cheme
la iernat în iubirea desțelenită în toamnă.

Simțurile nu pot să mintă
când sunt înoarse pe dos de atingeri,
nu au remușcări ca fetele după măritiș,
neuronii lor poartă atracții din inimă
fără niciun cuvânt
iar tot ceea ce vine din trup
nu are concurență.

Ele se pun de acord cu gândurile și nasc vise;
iubito dă la o parte pânza ce-ți acoperă ochii,
pune-ți dragostea înaintea prejudecăților,
pășește dicolo de gesturile nesigure și exuberanță
unde se îmbracă tăcerile în dimineți,
tandră umpleți zilele cu amiezi de poveste
și așteaptă crepusculul ca pe o biruință.

Desvelește crusta opacă,
să intre lumina în sânge,
ești omul care locuiește în intereiorul meu
ca vâscul într-un copac
aducător de noroc.

Nu știu cine mă împiedică, ori nu mă împiedică,
să separ apele limpezi de cele tulburi
când te speli la izvorul tămăduitor
de atâta așteptare.