bătrânul
albește în prunc iată
marea roșie în vene când o desparte
pre moarte călcând cu vulcanii din talpă
venind de departe sunt eu nimic sub atingere oarbă
să mă găsesc între morți prea bogate
deșir ecoul întregului
obstinat
pun măști oamenilor ce tropotesc în mine
dau nume fantasmelor
împart pâinea cu umbra mea păgână
de sângele stelelor arse ca niște lumânări de tort aniversar
ne-am îmbătat mai demult
pelerinajul la izvoare nu mai produce dividende
nu mai aștept nimic
pășesc pe nemișcare
nici Tatăl nu întinde mâna și nu lovește vidul ca să mă afle
acolo unde nici un ochi nu mai ridică pleoapă
genunchii mei știu totul
și galaxiile din palmă îmi penetrează
timpul

pruncul își ia bătrânul în spate
și urcă golgota