un loc construit dintr-o singură bucată
să încapă într-o zi
cât alții neapărat mai lungi de un an

am făcut cerul una cu pământul
până când a devenit alb
imaculat
ca un așternut dintr-un spital bolnav mintal

am trăit în apoi
eram un asfalt tânăr turnat în zadar deasupra ochilor tăi

fumai țigară de la țigară
scrumiera se simțea împlinită de scrum
știa că nu o să se sfârșească niciodată
fumul din cameră

în fiecare seară umblai pe vârfuri să nu te doară dimineața
rămasă în călcâie
visai înfrângeri și tratate de singurătate
trăiai din plin pe sub cuvintele mele ponosite
asfaltul puțin care ți-a mai rămas
în privire

-- privește-mă cum tac înfiorător de tânăr--