poate că moartea nu e moarte e doar un timp încremenit un cer o stea
și cruci din lemn și cuci în duzi și plouă în cer și plouă în noi năprasnic

nor lângă nor piatră lângă piatră o câmpie sufletul meu altă câmpie
la marginea lumii țăranul bătrân învelit cu cerul și cu țărână
străvăzui ca o nălucă lacrima grea a geei calul de ham vândut în obor
dă-ți frunzele jos toamnă și urcă-n noi molatec
cum miroși tu a vin și a tăcere a dragoste și moarte

și toate acestea se opresc brusc când crește de sub pruni câmpia

ne potrivim degetele în fiecare dimineață de luni degetul mic la degetul mic
degetul mare la degetul mare apoi sufletul meu la sufletul tău până se face noapte
din câmpie se nasc lupi suri ce vor hăcui luna până la osul luminii
și se va face întuneric și frig și crivăț pe sub uși
cruce de gheață crescută în cer coridoare înguste spre nicăieri

sunt dud bătrân bătut de vânt am obosit așa atârnat de clopot ca o frunză
doar pielea mai mă ține în picioare ochiul îmi doarme demult

cât de cuminte pare câmpia sub plug ne dezbrăcăm cerul de pe oase și plecăm