Pe o toamnă de brume
lumea se coace în coajă,
iese în afara ei să nască
îngeri fără aripi.

Se crede că e un mileniu de zbor
în fața noastră-n urcuș
de-n jurul pământului rotit
oameni se plimbă-n voie.

Doar zilele și nopțile curg
desfășurate dintr-un timp fără capăt
ca o apă ce trece din una în alta
și pornită rotund de la început
trece prin porturile luminii
albastră ca un cer înnoptat.

Cuvintele
îmi fulgeră gândurile
și mi le pune în memorie sparte,
să iese în afară și să nască
o lume mai bună.