în oglindă văd un nebun liniștit
abia îmbrăcat în cămașa de forță
între pereții capitonați și mobilierul fără colțuri
nicio fereastră spre iad
pedeapsă pentru toate visele un coșmar oficial
de fiecare dată același
până la acceptarea ca ideal
demersul acesta insipid cu false aripi de înger
capele sixtine și papi franciscani
mii de biserici cu mii de dumnezei
printre toate alegerile nici un liber arbitru de spânzurat
nici de limbă nici de gând
doar posibilitatea de a mă retrage în pământ rădăcină
să caut lumina precum o frunză nesupusă
sihastru în propia mea carcasă
clădesc cu avânt revoluționar paradis după paradis
cu inima deschisă fiecărei prăbușiri din înalt
sunt alienatul care dansează cu stelele vals

mortul de peste zi răsuflă ușurat
când se-ntoarce fericit din groapa comună pentru încă un vis