orb de cuvinte iriși sculptați (speo)logic
gol ca aula magna ții în mâini
mistria cu lut roșu viu
tenace zidești ferestrele sparte
ale zilelor dintre azi și ieri
manole al anelor cu miros de cerneală
mie mă ceri

tăcerile ca niște
trenuri fără stații șuieră cu degetele lor
(ne)văzătoare
pe partiturile variabile ale nopților
când buha mi te strigă nelumesc
din carul mare
țipă în tine
foamea vorace a literelor șchioape
setea de absolut deghizată incert
în pandante feng shui
scrie-mă pe un perete spectral indecent
cu litere strâmbe gen homo sapiens
ca la o nuntă în cer
arhanghel al sunetelor-pergament
atât îți mai cer


eu vin ca la paradă orbitor
cu șerpii cuvintelor scuipând vocale
în strană
încolacită pe retina ta concavă
din țara unde
se cântă pe două voci
missa solemnis
mai sus cu o octavă

taci tu
nu mă orbi cu teiubescurile
zidește-te în caverna necuvintelor
ori de cate ori vulturii îți devoră
scheletul arhetipal
ridică mistria cu porumbeii pașnici
consoane sparte în nisipul
efemer
fă o artă din tăceri homerice
calul troian al cuvintelor
nu poate fi etern

eu când vreau să mă scriu te scriu
pe asfalt pe lemn pe un cer
pe șarpele (ne)liniștii care îmi doarme în piept
poate pe sufletu-ți ignobil și tern
sau mă întind pe tăcerea ta ascuțită
primadonă a vocalelor mute
te tac scriindu-ți în alfabet braille
tu nu-mi scrie iubește-nainte