și așa cum stau cu coapsele pe genunchii tăi sângele meu
face salturi letale în arterele tale în mii și mii de furnicături adrenalizante
frica îngheță în tine ultimele resorturi masculine. încerci să te aduni. să ripostezi.
te ghemuiești pe colierele de la gleznele mele. subtil le implori înțelegerea
mai apoi înțelept te abandonezi lor și zaci neputincios înlăuntrul meu

zvâcnetul panterei îți inundă tâmplele dislocate
mistuite aduc ofrandă pământului. trupul tău cântărește mult prea greu
vocea răgușită sparge nelumesc tăcerile într-un vuiet agonizant
hipnotizați ochii-ți alunecă în orbitele mele. văd pentru o clipă
prin sticla lor densă întregul delir din mine. irezistibil pentru tine

neinspirat te lupți cu lanțurile propriei voințe însă e prea târziu
tu încă n-ai înțeles că de-acum nu mai poți fi decât prizonierul meu
răvășite ultimele raționamente capitulează
pe cercul oval al otrăvii dulci pe care eu ți-o picur în vene
bei în extaz până la fund potirul de foc. și mai ceri unul.

nările mele îți înfierbântă simțurile așa cum aburul nopții cheamă
din adâncuri fiarele să-și revendice prada
mâinile tale schițează himere apucă stăpânesc în dansul lor haotic
scrijelesc în țărână chipurile noastre de altădată. doar umbre.

ultimul cântat de cocoș anunță miezul nopții
în măruntaiele clipei prezente seva înfierbântată curge în șuvoaie de lavă
incandescent ne acoperă fețele. ochii noștri se învelesc în ele
ca în niște prosoape țesute cu orificii imense prin care luciditatea evadează
doar buzele noastre adulmecă se pipăie în smoala propriei instinctualități

trupul meu dispare într-al tău. tu plonjezi pierdut în mine. nu mai opui nicio rezistență.
amorfă substanța care ne compune nu vrea să ne mai deslușească vreodată
înotăm în embrionul opac al tumultului ce ne-a amanetat fără milă
numai timpul trecerea lui va putea hotărî soarta noastră
până atunci ne complacem în starea creată