zgomote înecăcioase
ne umplu venele zi de zi
veacul se scurge printre răzoarele trufiei
precum o maree de păcură

cărăm impreună mirarea unei străzi
gâfâim doar în gând
de teamă sa nu-i trezim rănile

suntem clădiți doar din strădanii
toate definirile izbânzii
sunt ca niște judecăți de apoi
dinții au inceput să lumineze
tot mărunțind rugăciuni

oare câte vieți am amestecat
încât nici respirul nostru
nu ne mai recunoaște

oare câte dimineți am ucis
de ne simtim atât de bătrâni
deși nici măcar
n-am apucat să ne naștem