Sonet

Destin

Ca primul om zvârlit din paradis
Pe o planetă stearpă și pustie,
Adesea ne trezim ca din beție,
Mahmuri, la ușa unui bar închis.

Regretele eterne pot să fie,
Irezistibil mărul interzis
Ne urmărește ca un compromis
Determinat de-o simplă damă vie.

Apoi cu fețe lungi, nedumerite,
Prinși în al vieții clasic maraton,
În timp ce soarta, ca un sfinx, promite,
Echidistant, noroc și ghinion,
Călcăm în străchini, toți la unison,
Atrași de inefabile ispite.

Rondel (ușor revizuit)

Revelion de pomină

În noaptea cea mai lungă dintre ani,
Când timpul scara vieții ți-o împarte,
Se-aude-,alături de colinzi, departe,
Și mieunatul câtorva motani.

Cad artificii-n snop ca de pe Marte,
Direct în capul unor bieți profani,
În noaptea cea mai lungă dintre ani,
Când timpul scara vieții ți-o împarte.

Le scriu acum răvașe mai aparte
Acelora ce-mi sunt, desigur, fani
Și mi-au lăsat, sub fulgii diafani,
Mașina, iar, cu anvelope sparte
În noaptea cea mai lungă dintre ani.