agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-17 | |
-I-
singurătatea este un buzunar gol cusut în carne aproape de inimă din când în când bate la ușă trage fermoarele se uită pieziș e greu de crezut cât infinit se găsește acolo cât spațiu cât pământ arid mă așteaptă să calc în picioare alteori se transformă în curvă îmi dă bună-ziua încercând să-mi intre sub piele apoi îmi bea sângele când de fapt același gol îmi sare în cârcă de parcă acolo mocnește blestemul ca și cum somnul m-ar lega aproape de el ca un jurământ aruncat pe trotuar noaptea mă trezesc pe o plajă cu scoici putrede aceeași plajă pustie același vis cu delfini sărind câte doi în același acvariu gigantic și eu nicăieri nu găsesc un refugiu nici o femeie nu-mi sare de gât nici un sărut nu are puterea să vindece cât timp ea este demonul ce poartă pe umeri golgota rezistă tentației rezistă atunci când e lovită în plex eu nu rezist acestui dezastru mușcătura de șarpe e un pământ sterp un efect de seră îmi spulberă infinitul gândurile au gust de femeie trecută obsesie a unui cerc imperfect în situații de criză mă confrunt cu abisul mă judec după același principiu nimicul este o nucă verde aștept să se coacă iubirea precum un abstract la pătrat se potrivește perfect cu buzunarul unui perdant strivit de aceeași foame rotundă liniștit în răspunsuri pentru el totul e simplu pentru mine întunericul îl tai cu cuțitul disecția femeii fiind o chestie de câteva sutimi de secunde mai preocupat sunt de drumul pe care hazardul mi-l bagă în acel buzunar indecent de singur stingher în propria-mi carcasă de plastic mă disip în confuzii caut calea de mijloc linia de demarcație a clipei nonsensul îl așez la vedere să-mi fie martor pentru drumul exact -II- da. ar fi aiurea să cred că până acolo se întinde albastrul că până acolo pot vedea aripile pescărușilor transparenți când eram copil trasam o line pe asfalt scriam stop știam că acela e teritoriul/ ea arunca piatra și câștiga jumătate jumătate jumătate acum piatra are forme oculte nu te lovește direct și nu mă lovește acum umbrele mă atrag acum scrijelitul pietrei are alt sens alt scop decât totul și așa se întâmplă am părăsit scorbura am ucis animalul a rămas hoitul să se târască să urle băi retardatule băi jigodie este neverosimil să storc lumina de sevă să-i cad în genunchi să îi sărut tălpile apoi să o rog doamne nopțile sunt raiul greierilor știu doar să cânte pe unul l-am implantat în țeastă cântă-mi fratele-meu ascute-ți arcușul pe tâmplele mele îmi e imposibil să cred până la urmă tot acolo ajung între marginile aceleiași ferestre același gol se uită la mine cum și eu mă uit în aceeași direcție îmi trec mâna prin el și el la rându-i mă simte hotărât să îmi bea sângele sângele ăsta puțin care vrea să se scurgă seva/ picătura de viață ce mai rămâne de după mă îndeamnă să mă arunc în afară ca un aurolac cu punga la gură căutând o fărâmă de dragoste căci dacă dragoste nu/ viața o ia în altă direcție uneori mă văd pășind pe balustrada unui pod părăsit în picioarele goale călcând pe dunga rece a fierului ruginit ca și cum aș călca pe un munte de gheață într-o parte și alta am hăul în spate las totul privesc înainte ca la jumătatea mea bună încurajat de ochii ei verzi cu brațele întinse așteptându-mă ca pe un soldat venit de pe front hotărât să renasc precum un avorton adormit în cochilie și prima respirație rece ca o bomboană halls mentolată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate