Mă simțeam atât de singură
Încât ovulele mureau lent, sinucigându-se-n.
Carnea mea țipa a bărbat și-mi doream companie.
Eram proasta ce căpătase ceea ce merita:
Nimicul apăsător al singurătății.
Aș fi vrut să plâng, să bocesc,
Dar moartea nu mă băga în seamă
După ce fabrica de feromoni dăduse faliment.
Seacă, rece, pustie.
Păpușă gonflabilă gânditoare.
Ai deschis ușa, hotărât să mă arunci.
Intensitatea ochilor tăi era uluitoare,
Erai fascinat de puterea cu care mă înlănțuiai
Te iubeai. Și eu eram parte din iubirea ta.
Banii dictează iubirea. Oriunde,
Iar tu aveai modul tău de-a o pune-n valoare,
Arătându-mi cu degetul pustiirea.
Numai că în umbra ta, devenisem lucie,
Oglindă, reflectându-te:
În genunchi, recunoscând valoarea talentului.
Maestră. Greu de suportat,
Și-atunci nemaiputându-mă, m-ai aruncat
Singurătății.

Doi oameni în situații identice
Nu vor face nicicând exact aceleași alegeri.