Zace-n pături, toamna mea!
Zăpăucă, sora sa,
Iarna, cu nămeți în plete,
A făcut-o ciuciulete,
Căci păși-n tărâmul său,
Nepoftită, cu gând rău.
.
La-nceput, crezuse ea,
Că veni la o cafea
Și trei vorbe ca-ntre fete...
Nu să îi pună pecete
Pe migala-i ruginoasă,
Răsturnând nea albicioasă.
.
Și o-ntâmpinase-n prag,
O îmbrățișă cu drag,
Din cămară îi aduse
Fructe. Și-n trăistuță-i puse!
Însă nu a fost cinstită,
O soră nesăbuită!
.
Veni cu amici, alai,
Hoarde-ntregi de guturai!
Vijelii nestăpânite,
Burnițe nesăbuite,
Și la urmă, argintie,
Nea pe frunza rubinie.
.
Știți care-i mâhnirea sa?
Purta bluză subțirea,
Și o fustă maronie,
Păru-n vânt, făr' pălărie,
Nici ghetuțe, pelerină...
Și răci. Iarna-i de vină!
.
Udă leoarcă, lângă foc,
Șade toamna, ghemotoc.
Poc! un vreasc în mâini zbârcite,
Þepene, învinețite,
Și le pune tacticoasă,
Sub vatra sărăcăcioasă.
.
Focul pâlpâie slăbit,
Tare greu s-a întețit!
Toate lemnele-s umflate,
Lunecoase și-nghețate.
Și de febra ce o are,
Delira că-i cald și soare...
.
Tatăl-An s-a panicat.
A venit imediat,
Și la căpătâi îi șade,
Și șopti că nu se cade,
Ca Iarna, o, Doamne-Sfinte,
Să îi calce pe cuvinte!
Și o mângâie ușor:
-Daga tatii, drag odor...
.
Chemă iarna, răgușit,
Bombănind. Ea a venit.
Bănuia ce o așteaptă...
-Hei, te crezi mare deșteaptă
Să-ți bagi sora în frisoane?
Astea-s răzvrătiri, fasoane!
Ai pedeapsă, și sunt bun,
Să nu vii pân' la Crăciun!
...................................................
Și s-a dus iarna, târâș,
Când zburdam la săniuș!