tineri dormeam pe ziare
vechi la mansardă uneori
Dumnezeu își așeza palma
peste spărtura din acoperiș
să ne ferească de ploi
eu știam să scriu să citesc
tu îngrijai un șoricel alb
a – îți spuneam, a - repetai tu
speriată acestă literă a fost o vreme
singura noastră jucărie
apoi au urmat altele și altele
pînă într-o zi cînd șoricelul
a terminat de ros totul
cerul ni s-a părut un ziar care
nu se înnoia
niciodată
bolboroseam fără a ne înțelege
într-o limbă, de amîndoi,
în același timp,
uitată.