Ce poți face într-o zi friguroasă
decât să declari, pe propria răspundere,
sub amenințarea anotimpului ce stă să vină,
că ai avut câteva lucruri, din care unele ți-au mai rămas.
Declarația de inventar sună a gol,
un fel de ce-am avut și ce-am pierdut.

Ce-am avut, așadar? Stoc scriptic:
câțiva gărgăuni, câteva iluzii de fericire,
un curaj nebun, urmat de regretul inevitabil,
trei-virgulă-cinci minute de exaltare,
un as în mânecă, doi șeptari și-un popă de roșu,
- nici măcar de-o chintă spartă -
un drum până la Blue Laguna, dus-întors.

Ce-am pierdut? În afară de timp (pe ăsta să-l caute Proust):
asul din mânecă, doi șeptari și așa mai departe.
Nici maseurul n-a venit -
îl trecem și pe el la obiecte pierdute
(nu, nu-l casăm, mâinile lui fac minuni).

Stoc faptic:
alți câțiva gărgăuni, vreo două speranțe,
un vals care-mi urlă în cap,
o voce (nu, nu mai multe!)
și sufletul acesta întors pe dos
ca o cămașă veche purtată
la care nu se mai cunoaște fața.