dimineața își potrivește cumpătul
transformă vinul în apă
veciile ei efemere
ne răscolesc umbra sângelui

copii ca și noi
îndurătoare metafore
se preling pe nervurile așteptării
ca niște convoaie de furnici

îmi lași îmblânzite încheieturile
timpul se descărnează de temeiuri
din frica frumosului
ne suprapunem la întâmplare
peste tresăririle unui drum furat

nimic din nimic
totul din tot
versurile răbojuri
ne încercănează astâmpărul
ne arată văzduhurile adânci
în care crește ultimul zbor