strălucește pe firmament
utopia orașului-cetaceu
mă descalț atât de onest de sufletul meu plebeu
ca de haina cuvintelor destrămate
pânză țesută subtil înc-o dată și înc-o dată
singurătatea își bea ceaiul
din cupe de porțelan chinezesc
mi-e sete de tine pe stradă
tu simți zidul șerpesc

mirosul de cărți calde ce se vând la tarabe
îmi umezește colțul de cer arondat
sunt nomadă într-o lume perdantă
printre rafturi subtile
mâinile mele parșive
zgârie norii versat

nicio stea fără nume nu ți-a răsărit
dinspre sud histrionic
botează-mă în tine
când îți apun bovaric în pat
cu stiletul îmi desenezi
zece inimi pe piept
nu mă culc până cerul de sânge
cu pleoapele mele nu-l șterg

rătăcește-mă între cele două străzi
pe stânga
număra douăzeci de secunde alergând
pe parbrizul inert îmi întind rufele sentimentale
stai liniștit gol de mine în gând
inepții zâmbesc din reclame publicitare
tastează-mi pe epidermă diafane cuvinte
nu-ndrăzni să mai pleci
taci și râde-nainte