cu toate că l-am îngrijit separat
pulovărul meu e bolnav destul de grav,
nu pot să-l plimb decât prin mulțimi,
e îndrăgostit teribil de cântecul cocoșului
ce cântă mai mult de trei ori
și recunoaște cu o naturalețe infantilă
că la urma urmei tot acolo o să ajungă,
felul lui de-a fi m-a albit,
aproape că m-a îmbolnăvit și pe mine
el însuși e un bluzon autist, trebuie recunoscut,
de atunci de la împușcătură și-a schimbat uitătura,
privește senin totul în față cu o naturalețe infantilă,
e aproape imposibil să te uiți la bolnav
fără să nu-ți reproșezi ceva, unii chiar se supără
pe bolnav, se necăjesc, câțiva au devenit violenți,
îi place mult când îl iau la cioplit căpriori
și ca să nu supărăm lumea, asta facem mai mereu,
cioplim toate muchiile după sfoară.