din ochi spre culmea buzei (acolo ții sărutul)
o lacrimă desprins-am vorbindu-ți de plecare
în moile-aștenuturi nu îți vorbesc de care,
că moartea-aceea neagră a pus pe mine cnutul
nu se întrezărește frivolă împăcare
cu moartea nu-i de glumă, chiar flagelat de cnut,
la cer, în veșnicie, e visu-mi în urcare
mă pierd privind spre haos și dându-ți un sărut
mă-nchin în strana veche și îngânând un psalm
mă mir de toate cele, mă mir de-a mea etate
când frigul te îndeamnă - fii zgribulit și calm,
să curgă apa vieții un veac încă-n cetate
la-ncrucișat de drumuri, în liniștea zăpezii
ai iadului s-or naște a mia oară iezii