Se scutură pământul de păcate,
Mai moare câte unul din mișei,
Foșnesc iubirile uscate
Printre bărbați, printre femei.

Ici-colo, vezi câte-o lumină,
Te prinzi de ea ca înecatul
Și, invocând mila divină,
Te-apucă uneori păcatul.

Înveți de mic ce nu e bine,
Deprinzi ușor să te ferești,
Și când ajungi stăpân pe tine,
Constați că toate sunt povești.

Că Făt frumos, sau Zâna bună,
Sunt eu, sau tu, iar zmeu
E chiar păcatul ce se-adună,
Iertat de-atâtea ori de Dumnezeu.

Se scutură pământul de păcate,
Credințe vechi se ofilesc,
Se nasc zei noi în libertate
Ce își permit tot ce-și doresc.

Iubirea e păcatul cel mai mare
Care ne-a alungat din rai
Cu dulcea ei înflăcărare
Pentru-a avea ce vrei să ai.

Se scutură pământul de păcate,
Cu el mă scutur câte-odatי,
Doar de iubire nu se poate
Să mă lipsesc, chiar de-i păcat.