bonjour tristesse. iată istoria acestei zile când nimic nu mai încape în discuție
mă întreb dacă este suficient să mă așez pe o bancă și să privesc oamenii
cum aleargă într-o parte și alta stingheri/ cărând în pungi de plastic cumpărate direct din stația de metrou obediența/ rulajul obscen al candorii ca pe un bilet du-te-vino
aș putea să-i întreb/ unde vă duceți măi oamenilor
de ce vă grăbiți
disperarea este aceeași chiar dacă o țineți ascunsă acolo
în pântece în genunchii juliți de mătănii

crezi tu prietene anonim/ este suficient să te rogi
să-ți încleștezi maxilarul fără să faci nimic doar să urli în surdină ca un proscris cabotin

privesc peisajul/ panorama orașului desfrunzit de iluzii
azi nu am fost în obor
auzisem că s-a ieftinit carnea/ acum o poți cumpăra la bucată te poți tocmi
poți cere o halcă/ tu însuți ei cuțitul și tai cât poftești
copiii niciodată nu vor ști cât ai tăiat din tine
vor mânca se vor linge pe bot și vor spune
mai vreau
cert este că niciodată nu îi poți sătura pentru asta trebuie să trudești mai mult
să transpiri să se simtă aroma
doar așa poți face diferența