"Plângând tu ai venit pe-acest pământ
Amici, ce te-așteptau, te-ntâmpină râzând;
Dar să trăiești astfel, încât când te vei stinge
Să părăsești râzând amicii ce te-or plânge"

Mihai Eminescu


***

plângând intrăm în lume din veșniciei rampă
coabităm cu vremea, aceea ce ni-i scrisă
ducând o viață-n lege, ori una mai proscrisă
în urmă-a toate cele suflăm râzând în lampă

nu-ți nimerește ținta parcursul vieții tale
la țâța așteptării prin recile zăpezi
cu-argintul ori cu aur în nobile metale
ce-n zi ori poate-n noapte pe cer etern le vezi

iar moartea-i mai îngustă decât o fi s-o crezi
în ultima fărâmă intrând râzând în dânsa
și lași în a ta urmă cohortele de iezi
nevasta pentr-o vreme la sânul ei te plâns-a

apoi iar izbucnește ca-ntr-un ridicol viața
și din ce-ai fost rămâne adeseori doar ceața