poate că sunt totuși legat printr-un cordon ombilical de univers
dar pentru început mi s-a dat voie la un singur punct
de unde cu un compas în care am cuprins gândul
(o rază obosită de atâta răsucit ceruri)
măsor diferența dintre origine și acel ceva fără capăt
și din ce în ce mai albastru
printr-o inutilă scăpare de culori muzicale
dansul luminii se întoarce printr-o lacrimă
înainte de a-mi alunga orice vis din alt vis
cu pietre șlefuite oval și dangăne roșii
dintr-un clopot care bate-n dungă agățat de-o frunză
supun cuvintele la o trecere în altă dimensiune

precum libertatea unui tren fără gară
suierată apăsat de-un mecanic captiv
mi se ridică sufletul din acest trup
în blânda căutare a înțelegerii