să nu îți faci griji
azi am ajuns acasă
în mine
pe aici seismul
erupția
incendiul
uraganul
au distrus totul
curios mi s-a părut doar
că ușa era încă intactă
ușa aceea grea
pe care ți-era teamă să o deschizi
să o trântești de perete
(probabil un atribut al singurătății mele)

ce să îți spun
n-am mai găsit aproape nimic din mine
prin mine
câteva cioburi de oglinzi
afumate și ele
și câteva amintiri despre trecuturi verzi

pe copil l-am găsit carbonizat
la un geam
cu ochii lipiți de un viitor inexistent
adolescentul s-a stins în picioare
pe scara spre cer
cu o plasă de fluturi în mână
bărbatul din mine
a fost surprins de apocalipsă
cu o țigară în mână
(încă mai fumegă)

Inocenția
nici nu vreau să-mi imaginez
cum s-a întâmplat la tine
cel puțin eu trăiam la subsol
și nu am simțit căderea
ci numai moartea
de acolo însă de la etajul o mie
al sufletului tău
totul probabil a fost mult mai cumplit
iar eurile tale s-au sinucis
mai înainte de a se prăbuși

cineva mai respiră totuși prin mine
strivit de ușa pe care o urai atât de mult
e doar acel eu cu inima în alt piept
va supraviețui
știu asta
chiar dacă se află în comă profundă acum
inima care bate pentru el
nu-l va lăsa să piară

în rest Inocenția
sunt bine
azi chiar am făcut puțină curățenie
poate până când voi învăța să trăiesc din nou
lumea nu va mai avea nevoie de mine

nu trebuie să îmi răspunzi nimic
știm amândoi că poștașii
au fost uciși primii pe această planetă de doi
dar dacă vrei
îmi poți trimite un sărut
prins sub aripile ultimului porumbel alb
pe care ți-l trimit
în căutarea raiului pierdut

Inocenția
adio nu există
există doar blestem