Sufletul meu, sufletul ei
Sunt străbătute de-o criză
Lipsită de cerul cu zei
Plecați la pol pe-o banchiză.

Privirea dură și rece,
Zgâlțâie tot corpul fragil,
Gâlceava verde petrece
Ca flacăra vie-n fitil.

Cearta așteaptă la pândă,
Cerând nebuna obolul,
Dacă ființa bolândă
Nu vrea să facă ocolul.

Fără știute butoane
Și spaima apare, zâmbind,
Pe fețele reci-n sutane,
În care păcate se-aprind.

Năuc mă trag în cotlonul
În care, prin visul rozalb,
M-aș deghiza în coconul
Ce naște un fluture alb.

Vezi, Doamne, că totuși e rea
Cearta ce roade din noi,
Umplând cu vorba ei grea
Un suflet uitat în nevoi.

Hidoasă ceartă păgână,
Uita-ți-ai oasele-n mare!
Apa să-ți fie stăpână,
Rugina, singura-ți stare.