azi porumbeii sunt grei
poartă biserici pe spinare poposesc pe geamul meu când plouă ca uleiul
și se unge lumea să îi treacă boala din lipsă de iubire
mă înfurii fiindcă nu îi pot izgoni
îmi flutur degeaba brațele ei stau atât cât vor la geam
ei întotdeauna știu ceea ce eu nu știu
cu ochii impasibili în lumina acestui secol uneori cu pene albe
eu recitesc biblia sau scrisorile vechi cu lupa
și alte amintiri legate cu fundiță
le tai ca pe un pachet de cărți de joc să văd ce pică
mă mir că nimic nu s-a schimbat că am îmbătrânit șezând
la poarta de lemn pe scaunul de lemn într-o viață cu busuioc uscat sub căpriori
și butuci de vie scoși din rădăcină