Încă te curăț de toate celelalte femei,
deși nu mai ai nici ochi, nici limbă, iar eu,
tot mai multe mîini și picioare.

Rochiile mele mii nu mai au niciun
farmec, vin la tine cu tusea și graurii,
te sărut, să mi te ucid încet, mai departe.

Dulci, dulci, rănile tale ca sfecla de
zahăr în Moldova, răni de toamnă, ciudate,
peste rănile mele vii și aprinse.

Rănile noastre se potrivesc minunat.
Altfel, aceeași minciună că nu vei pleca.
Același portofel gol care știe mai bine asta.


(dulcele meu asasin, 2016)