agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-11-16 | |
te doare și pe tine picătura de cer departe în care eu azi îmi îngrop obrajii
înșir mătănii și țes șirag de petale ce au vrut, dar n-au știut să se așeze la timpul potrivit în aceeași fereastră. le număr. imaginez un alt decor mă doare și pe mine prima ta deschidere de pleoapă. primul pas dincolo de mine. primul cuvânt în inflexiuni palide, gata să sape în cărămizi neiertătoare fântâni roșii. iremediabil bolnav. neprimenit. neprimit. în el însuși prizonier rămas ... uitarea care odrăslește neînfricată pe fiecare centimetru de celulă vie mă prinzi de mâini cu ochii. cu privirea ta înstăpânită tandru dincolo de ore ce cad separat în clepsidre anoste ce nu ar da nici măcar un fir de nisip de la ele. fie, treacă de la noi! rotunde, la masa stingeră veghează tăcerile. în ele sufletele noastre desperecheate. dincolo – lumea din var pestriț în care înoată păsări ce niciodată prea mult nu s-au tânguit că nu mai au aripi. că nu mai au zbor. smochini nefrustrați în nerodirea lor. creștete amputate sau mări desființate în ape iluzorii. ceruri fără cer... atunci când perdele de ceață urme-nstrăinate sidefate-n întuneric acoperă eu îmi lipesc urechea de umbra-ți și cânt. cânt până îmi aduc amintirile aici pe noptiera exilată-n scoarța de cireș amar ce oricând poate redeveni rădăcină și chiar frunză. inimă. pereche. prezent palpabil, neefemer, neînșelător .... și-așa... noi continuăm să ne vedem fără știrea noastră împotriva timpului. a lumii. a aparențelor. a realității... cum ar putea fi altfel când umerii mei cresc adânc, neliniștit-ingenuu, dezinvolt, măreț și-albastru din tâmplele tale trandafirii ce înfrunzesc în rătăcirile mele dimineți altoite cu lacrimi de levanțică din miezul de-nceput încă ne luăm anafura în tandem: „uite, bea și din potirul ăsta, așa nu vom uita niciodată...!” astăzi eu îmi schimb culorile. nuanțele. percepțiile. irisul. hainele. tabieturile. chiar am renunțat la negru. și la fumat. la meditații ineficiente... chiar la condiția mea ... acum sigur îmi vei împrumuta din nou cărțile tale. mimica ta. inflexiunile vocii tale... pulsul tău, clorofila ta, ploaia din ochii-ți mari. motivațiile tale,... pe tine însuți. fără să-mi ceri nimic în schimb. doar o bună citire și mereu amintire de ele. de toate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate