orchestra face repetiții în urechea
tăiată a lui van gogh
cît mai e pînă la marele concert?
te întreb tu taci de tristețe păsările călătoare
au hotărît să plece mai devreme
să-și ia cu ele cuiburile să-și
clocească ouăle în zbor poate
mint ochii tăi mă privesc umezi ca
două orezării vecine despărțite de un pod
de ceață trecut doar de îngerii
ce și-au pierdut aripile
cînd ne iubim zidurile ierihonului
se surpă la primul suspin îmi spui
acum eu tac simt cum se întinde
la nesfîrșit arcul de jucărie al inimii
se va rupe se va rupe strig
ziua își adună instrumentele
se retrage cu degete obosite cît
mai e pînă la marele concert? te întreb
tăcem amîndoi piticul plînge cu lacrimi
de uriaș o Doamne
prea des ne vine rîndul să murim!