Prins între realitate și vis,
pus în genunchi cu fața la zidul plângerii
privesc prin el dincolo de timp
cum trec neobservat de ochiul judecător
prin flăcările cuvântului care mă ard.

Sufletul meu capătă aripi de înger,
trupul rămâne în lutul originar
și nimicul din mine are pretenții de fericire
prin păcatul cărnii din care mușcă pe furiș.
E un câine care-și apără teritoriul și stăpânii în orice condiții,
moare pentru ei și urlă de foame la lună,
renunță la libertate pentru libertatea lor
fără să se lase păcălit.

Tu îi înțelegi iubirea
până dincolo de margini,
ori până unde pot eu să cred
că niciun om nu depășește pragul umilinței
și părăsește scena.