nu mai suntem cum eram gândește-te cu ochii închiși
când știi să faci acele lucruri le știi și din cauza mea
împărțeam nopțile refuzate la export aerul demisec
refugiile pentru gânduri camera de gardă mirosul morții
patul din salvare ne aducea cuvintele pe brațe
până în degete simțeam strigătul lor de durere
demonice tumultuoase răzvrătite ar fi trebuit
să încetăm de atunci să credem că suntem
mai buni unul împotriva celuilalt

totul a rămas nemișcat ca-ntr-un tablou bine plătit
într-un loc făcând discrepanță ca două suflete care se îndepărtează
navigând o lume pentru care niciodată nu vom fi pregătiți
să iubim
de parcă toate ne sunt împotrivă
soarele cu ceafa lui fierbinte transpiră acolo unde
ne vom găsi la liber cazare ca niște imigranți în spațiul lui Dumnezeu

aud că se mai zbate un trecut ca un vițel înjunghiat inima mea
pe care am crescut-o împreună de mică
oare ne e dat să trecem peste iubire un fel de fum de tămâie
peste trupul unei morți foc și gheață de-am fi fost nu am fi curs așa de îndârjit
doi curenți în direcții opuse
am crezut prea mult contrariilor cu alte cuvinte decât
ne-am fi ținut de mână ca și cum am fi scris cea mai delicată poezie tu cu mâna mea
eu cu mâna ta

de câte ori nu am dormit cu moartea în pat ea deschidea fereastra să dea drumul sufletelor hotărât în timp ce mașina tăia orașul de pe hartă cu o sirenă lungă
iar noi vedeam curcubeie


(21 nov. 2014)