de-al vieții mele umblet îmi scârțâie tot trupul
în goane fără rosturi cafele beau amare
și trecerile vremii le vărs în lăcrimare
oița ta sunt Doamne, dar vine-adesea Lupul

simt dor de ducă-n suflet, în evadări spre zare
da-n liniștea odăii tu îmi ești îndeajuns
făptura ta-n chilie ca foc mi se năzare
aproape de născare și Cristul a ajuns

și lăcrimarea noastră va fi atunci în van
fumând la gura sobei un fir de fum ca ață
urcând spre-acele piscuri se-mpiedică-n tavan
și dur lovit în creștet de aer se agață

în glăsuirea asta e-a vieții mele sumă
sumar zicând din liră ce rosturi mă consumă