voiam să îți scriu o poezie de dragoste
mi-ar fi fost atât de simplu
voiam să îți scriu un imn
dar și tu și eu știm
că imnurile uneori
sunt goale și fără sens
și oricum sfârșesc strivite sub bocanci
într-o oarecare piață a universității

credeam într-un timp
că ești supărată pe mine
că am plecat
lăsându-te țara nimănui
între o geană de carpați
și un petec de mare
că te-am părăsit
pentru că
nu mi-ai fost îndeajuns
dar tu știi
că am plecat doar ca să te pot iubi mai mult

ce mai faci, cum mai ești
încă te mai zbați între încrederi și neîncrederi
încă mai alegi greșit și inutil
oamenii tăi sunt încă frumoși?

ți-am spus că nu faci nimic
să îți iei fiicele înapoi
că le lași libere în mâini străine
dar te-am înțeles
pentru că ai și tu motivele tale, nu-i așa?

ai rămas la fel de frumoasă
ca în amintirile mele?
prin plete îți mai curge-n valuri bărăganul
pe trup îți mai șiroiește jiul
oltul te mai înfășoară-n doine
te mai doare prutul
te mai răscolește tisa
pașii tăi mai rătăcesc
pe poteci umbroase sau pe creste semețe
cerbii tăi încă își mai cresc rămuroase coarne?

te condamnasem că te ploconești prea mult
în fata unora
care te trec doar prin datorii și necazuri
și nu am înțeles de ce trebuie
să faci trei pași înapoi
pentru unul înainte

ochii tăi sunt tot atât de frumoși și înțelegători
atunci când ne deschizi poarta să plecăm în lume
și tot atât de vii
atunci când ne întoarcem acasă?

eu sunt bine
atât cât de bine îmi poate fi departe de tine
îți spun bună dimineața în fiecare zi
chiar daca la tine este seară
chiar dacă o spun în altă limbă
știu ca tu înțelegi

în rest
încerc în fiecare zi să te fac mândră de mine, țara mea
le vorbesc străinilor despre tine
ca și cum ieri te-am văzut ultima oară

ți-aș fi scris o poezie de dragoste
mi-ar fi fost atât de simplu
dar am să-mi frâng inima o dată
și încă o dată
și am să-ți scriu o poezie de dor