Afară ninge neîncetat
și frigul intră-n casă...
Nu intră-n al meu suflet
Și mie, nici că-mi pasă!
Urc cu privirea-n sus,
văd fulgii albi de nea,
admir tot Universul,
ce-mi reamintește un destin,
de un Împărat temut...
Învăuit într-un sclipit de stea,
dar iubitor, măreț și blând.
Văd cum coboară
albii fulgii de nea.
în sufletu-mi plăpând...
Mi-l poartă-n brațe strâns
ca să mi-l urce sus,
la Dulcele Iisus.
Să nu mă mai vadă, mereu,
de dorul Lui, oftând.