agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-03 | |
când beau sunt romantic
când sunt beat merg pe mese prin restaurant furculițele se înfig în pereți trag după mine fețele de mese mă urc pe bar și fac șpagatul cu sticla în mână dansez cu servitoarea care țipă și plânge nu te speria gagico adu ligheanul să ne dăm printre scaune lasă-mă să te mușc zi-mi că trăiești bea și înjură de acum nu mai ești sclava ăstora sparge un geam sirenele se aud afară fac cocktailuri molotov restaurantul aleargă cu noi spre sena aprinde lumânări gagico nu vezi că suntem pe croazieră (Când trec pe malul Senei, ușile barurilor se încuie una câte una.) în visul ei de câteva zile iulia doarme cu genunchii la piept visează vagoane de lumină roșie și scări rulante mă uit la sprâncenele ei și la părul care îi curge pe obraji ies crengi din pereții care fluieră fără oprire de câteva zile iulia doarme și mă ține în visul ei (După ce a urcat dealul, s-a așezat pe-o bancă și și-a lăsat capul pe spate.) aleargă mi-e frică mi-am zis în gând un dans de arome halucinogene în picătura asta de ploaie care se scurge pe geam ia-mă de mână și aleargă să alungăm demonul din picătura de ploaie care se scurge pe geam (Într-o seară nu mai aveam țigări și mă uitam la picăturile de ploaie care se scurgeau pe geam.) omar într-o noapte nadia a venit în cameră și mi-a zis diavolul nu mă lasă să dorm omar atunci omar i-a răspuns pe unde trec eu diavolul fuge dimineața m-am trezit cu nadia în pat m-am ridicat pe marginea patului și am dat din picioare (Se spune că diavolul ocolește strada pe care Omar trece.) când m-au internat visam că alexandra visa că o visez o pierdusem era pe un gard și mă privea cum o caut ar fi vrut să strige la mine dar își pierduse vocea gardul era între visele noastre căutam doar într-al ei în care m-am trezit și plecând spre visul meu am găsit-o și am mers în visul iuliei (Când m-au internat am dormit patru zile. În acest timp am fost și la serviciu și în vacanță în America de Sud.) prin amsterdam azi-dimineață așteptam trenul și mi-era frig nu îmi amintesc ce s-a întâmplat ajut un bătrân să se ridice dintr-un șanț în mâna stângă am o sticlă de bere peste stradă se vede jumătatea feței unei bătrâne care se uită după o perdea (Mi-e rău dar mai dă-mi să trag un fum. Da, am observat că nu înțelege, nu îl atrag decât detaliile nesemnificative, de exemplu dacă zici "mă uitam din tren și am văzut o turmă de oi care alergau", va întreba dacă era accelerat.) în tren funcționarii se masturbează în tren luminile roșiatice și desenele cu versaille sunt lascive conductorul și-a uitat microfonul deschis se poate auzi cum mănâncă alune și sughiță o doamnă miroase a covor mă doare capul aștept să ajung la destinație să beau o cafea apoi să mă ridic de la pământ cu degetele încrucișate în formă de pară (Funcționarii fără o activitate la îndemână, consideră drumul spre serviciu foarte greu.) televizorul într-o zi mi s-a stricat televizorul și viața mea nu mai avea niciun sens zicea o colegă la psihiatrie (Maria a încercat să se sinucidă, își desena autoportretul în fiecare zi.) dispariția pe trotuar am văzut că îmi curgea sânge din nas am căzut ca secerat și nu mai știe nimeni de mine (Stau în fața casei și mă aștept.) am adormit metroul a oprit în dormitor lângă pat m-am descălțat și am intrat o femeie cânta un cântec trist m-am agățat de bară cu capul în jos și-am adormit fredonând o rugăciune (Dimineața în metrou, oamenii dorm agățați de bare cu capul în jos.)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate