Iarna-i tare supărată,
Că nu este ascultată,
Nici de Ger și nici de Vânt,
Dorm cu nasul în pământ!

Geru-i dezvelit la spate.
Pesemne că nu socoate,
Că răceala îl pătrunde,
Prin saltele ude, scunde...

Vântul s-a strâns grămăjoară,
Nu vrea să iasă afară.
Tot icnind se învelește,
Când e treaz, când ațipește.

Crivăț, chircit, nemișcat,
În cămașă îmbrăcat,
Precis, bocnă, e răcit,
O ține într-un tușit.

Uneori vorbește tare,
Are febră, capu-l doare;
Și își strigă mama, vai!
Să-i facă măcar un ceai.

Uite, inima de mamă,
Ar dărma munți când o cheamă!
L-a-ngrijit, cum doar ea știe,
Azi bătu iscând urgie!