La primăvară când dă iarba-n fir
Și cântă cuca cântecel cu cucu,
Când se-nverzește de-așteptare nucu
Eu voi ieși din casă să mă mir.

Și voi privi așa ca curca-n lemne
Și nu voi înțelege mai nimic.
De zis ceva clar, sigur n-o să zic,
Dar voi ofta inteligent pe(semne).

De toate, tu ești iarnă vinovată!
Că nu am chef de tine și de iu.
Că sunt atât de nașpa și stresată,
Că nu mănânc, cafeaua nu-mi plăcu,
Că dimineața, prânz și seara...nu
De parcă sunt de-a dreptul...expirată.