Azi mă trezesc beată de palma ta
ca o rugă despre nașterea lumii.
Într-o batistă brodată cu fluturi
țin viața și cel mai imens dor de păsări.
Ne îmbrățișăm
ca să ne amestecăm adânc visele.
Suntem doi și o horă de vorbe nespuse...
Atât te rog,
împăturește-mi bine toamna
și sunetul ud,
voi avea nevoie
când voi scrie izvoare.
Atunci nu va durea
decât acel plesnet al plecării,
sâmburele smuls târziu din carne.
Lasă-ți genunchii să-ți curgă
suficient de calzi,
alege o piatră
să-i reciți exercițiile tale de fericire
și-ți promit că voi fi
la fel de frumoasă
fără să-l fac pe Dumnezeu să tresară.