Tăcerea căutată-n loc de cuvinte
sedimentată peste umbrele copacilor
se umple cu transparență divină.

Din lichidul care-mi udă cerul gurii
strângerea în dinți mă face să înghit respirația
în timp ce fac din mișcare un zid înalt
peste care îmi trec gândurile eliberate de logos
ca peste un furnicar scăpat din memorie.
Mușcând pielea trupului cald
clipă de clipă,
de carnea rămâne uscată și înfometată,
în mânia sâmburelui care uită să încolțească
se naște așteptarea ultimului val.

Pe semne
voi aluneca în golul pretins
dintr-un dat cerut de rostul drumului
pe care am pornit
spre inima ta.