1. amiază tomitană

Gros-plan cu un fir de iarbă.
Zici că-i vela semeață a unei yole
aripa aceasta ciudată de fluture
pe care-i scris în ebraică,
în filigran, în rune
numele meu ca nuca-n perete
aici și acum,
ca fosforul unui început de mirare;

de foarte de-aproape,
ori chiar de sub pielea aproapelui,
oricine-i mai altceva
decât pare...

În fundal, deocamdată orașul.

Mestecă infatuat singurătăți de femeie
și suflete-lampion agățate-n visul arțarilor;
marea-i nicăieri și oriunde,
îi aud respirația înmiresmînd cu alge
ochiul pescărușului
pornit să-mi aducă în suflet drept veste
ultimul fir diafan de poveste
salvat cine știe cum
și-n ce ultimă clipă
de sub copita țîfnoasă a Primăriei,
de sub coasa cu ochi bulbucați a barbarilor
cuibăriți la putere-ntre ziduri
dintr-o nefericită eroare istorică...

Panoramare lentă peste muțenia Portului
întins ca un câine leșinat de sete
la umbra gloriei de odinioară.

Liniștea-i groasă cât ceafa pustiei.
Surzenie păstoasă curge pe ziduri, pe ram,
și-n ruina Cazinoului,
prin cearcănul unui rest de geam
bântuie plictisită o cioară...

Peste danele moarte,
peste osemintele de balenă ale uzinelor
mărunțite-n fier vechi
crește deodată năvalnică
amărăciunea mea
călărită de-o nebunatică domnișoară.

În loc de Happy End:

Ca orice minune blondă
cu-n picior în șanțul Apocalipsei,
domnișoara știe totul despre nimic,
despre neant și despre gaura din abis
și mai știe a butona de-a surda,
hei,
uite-o frate că butonează
pe bănci, pe oamenii străzii din hornuri,
pe rânjete și plictis,
pe creștetul hoților unși cu mir
de Stăpînul Iluziei,
pe sânii goi alăptând imaginea plajei,
pe bordură, pe card și pe știr,
pe bordelul on line al județului
și pe-această amiază la Tomis
agățată-ntr-un fir de iarbă,
cînd sătul pînă-n gît de-atîta mizerie,
cel de pe urmă zeu
iese din ruina rușinată a Termelor
și pleacă năuc
tîrînd de căpăstru o stradă.