Dacă vei săpa în adâncul meu nu vei zidi fântâni,
sângele apă nu se face și nici izvor pentru străini.

Desțelenită inima poate fi înduioșată cu ceva iubire
dar nu mai multă decât primește din afară,
ea se supune ordinului dat de mai marele rege
care rareori se înșală fără să fie bolnav.
Mă confrunt cu ispita mâinilor care caută
lacoma plăcere a cărnii care simte durerea
și-i dă nume de poveste simțirii.

Sunt doar o umilă lacrimă sub pleoapa ce înverzește
gândurile într-un asfințit neîntâmplat,
un cerc de lumină prin care se cern bucuriile.
Ochii-mi rămân în oglinzi paralele
unde totul se vede curat ca o limbă de cristal
în care cuvintele cresc singure
ca iarba înflorind visătoare și coaptă
pe un pământ fermecat.