agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ decor
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-14 | |
Gânduri cuiburi își coboară în a sufletului front,
Iară mintea se-nfioară întrebând a lumii soartă, Ce-n genune stă pierdută în a zării orizont, Unde soarele s-adapă din a mării rece poartă, Și nu vreau nici să te sperii, nici să fii netemător, Dar din ceruri ni s-arată semne dintru începuturi Când tot omul în credință se purta biruitor Cu a negurilor cete, ce-i cădeau strivite-n scuturi ... De ce-a lumii răsturnare credem că e de folos? De ce oare bunăstarea o virtute o numim? De ce sufletul coboară pentru orice ticălos, Omul fără de coloană, ce în vârf noi îl găsim? Îți mai amintești, române, când a dacilor hotare Și-au dat mâna cu romanii ca să-ți fie veșnicie Munții, văile, câmpia pentru-a numelor onoare: Traian pui de lup al Romei, Decebal în spada-i vie. Râul și cu codrul falnic le-au spus hoardelor barbare Că aici le e mormântul de nu-ntorc a lor pornire, Gelu-i va purta în paloș, iar Menumorut călare Și cu Glad neînfricatul îi vor duce la pieire. Iar pe-a zimbrului cărare, Dragoș și-a găsit culcușul, Și cu-a lui Bogdan frăție goneau hoardele tătare Spre-a Moldovei măreție, unde-și va găsi urcușul Marele Ștefan Sfințitul, pentru-a țării neatârnare, S-auzea la Termopile despre-a neamului urnire, Ce călcase în picioare imperii de iatagane, Podu’ Înalt făcu ca-n lume a românului menire S-apere creștinătatea, pângăririi otomane. La Posada munții țării prăvălir-a stâncii piatră, Braț lui Basarab Întâiul spre-a dușmanilor pieire Și-i clădiră tronul veșnic pe o strămoșească vatră, Ce va face peste vremuri, Þării Românești, cinstire. Iar în vale la Rovine, Bătrânul Mircea prăvale Cu a Dunării oștire toată gloata cea turcească, Ce fugea într-o neștire, înghițită de nămoale, De la Istanbul ajunse îndârjirea românească. Iar pe glia cea străbună, răsăritul și apusul, Miazăzi și miazănoapte se horiră întru Unire, Toți să fim acelea-și neamuri, strânse sub Mihai Viteazul, Și-am avut pentru o clipă cea mai nobilă trăire. Moldovenii și-au dat mâna, peste-a Milcovului ape, Cu-a valahilor frăție, ce va dăinui în veacuri, Cuza le-a-ntărit pecetea, Unitelor Principate, Ce vor naște România, ce-i vor fi sortite piscuri. Pe-a redutelor urgie, neamul și-a luat libertatea, Ce-au nutrit-o toți străbunii din izvorul românimii, Scuturând juguri păgâne, dăinuind creștinătatea, Ce supremul sacrificiu prin iubire-a dat-o lumii. Când a toamnei pârguire s-a predat albului iernii, Vara inimii române a făcut-o primăvară, Alba Iulia rodise vis de veacuri al Unirii, Și a măreției clipă devenise milenară, Avram Iancu crai de munte, Horea, Cloșca și Crișan Au adus pe veci Ardealul către-al României soare, Ca-mpreună să pășească piscuri ’nalte an de an: Peste vremuri dăinuiască, sfânta Românie Mare! Emil-Dănuț Gabăr București, 15 noiembrie 2007
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate