să mergem mâine pe cărarea aceea pe care
conștiincios timpul ne sapă runice numele
pe drumul care cândva privirea ne-o pierduse
pe noi ne luase din noi ne împietrise ne dăruise
să mergem în sfârșit să nu tăgăduim
acolo trecerile se măsoară altfel
ele curg frumos ca un cuvânt sculptat în palme
ca o inimă zidită-ntr-alta ca o tainică ploaie
ca o sfeștanie ca un surâs ca o înviere
să luăm cu noi liniștile tăcerile înțelepțite
ele ne vor fi sfătuitori către nemurire
prinde-mă de umeri din ei vor crește aripi
aripi aripi de zăpadă până-n creștet de cer
ne vom răstigni și ne vom înălța pe rând
până când ochii noștri vor fi atât de luminoși
cât să țină loc soarelui lunii în vremuri de restriște
lipește-ți răsuflarea de buzele mele arse
se vor deschide doar pentru tine
în genunchi vom culege mana și vom zidi troițe
și fântâni și noian de grădini în care fluturi-împărați
vor aduce rouă și ne vor spăla fețele
dis-de-dimineață ca la împărtășanie
ne vom dechide inimile-ferestre deszăbrelite către cer
umbletele noastre vor desena pe fața pământului I U B I R E A