În anotimpul în care mă încredințez
trupului tău să-i fiu mire,

zilele-mi devin foșnitoare
ca-ntr-o visare cu ochii deschiși,
zburător rămas fără aripi
în inimă doresc să-ți ajung.

Căci numai din ea se-ntinde flacăra
mai mult decât mă aștept,
de arde mocnit și nu se stinge
cu apă de flori.

Nici iubirea nu mă mai vindecă
din urcușul divin,
nici bătrânețea tăcerii umbroase
ajunsă la răspântii de drum.